Mărţişorul, un obiect-bijuterie prins într-un şnur alb cu roşu ce este oferit celor dragi pe 1 martie, a primit de-a lungul timpului semnificaţii diverse, de la vestitor al primăverii la simbol al renaşterii naturii. Din 2017, tradiţia este inclusă în lista patrimoniului UNESCO.

Decizia de a include mărţişorul în lista patrimoniului imaterial al UNESCO a fost luată de Comitetul pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii. Dosarul a fost depus de România alături de alte trei ţări – Bulgaria, Macedonia şi Republica Moldova – în care această frumoasă tradiţie a primăverii există, cu unele diferenţe de formă, dar în acelaşi spirit al sărbătoririi renaşterii naturii, relatează Mediafax.

În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. În Moldova însă, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

MĂRȚIȘOR, TALISMANUL NOROCOSclick!!!

CENTRULUI JUDEȚEAN DE RESURSE si ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ VASLUI i s-a aprobat candidatura depusă pentru ACREDITAREA unui CONSORȚIU pentru EDUCAȚIE ȘCOLARĂ în cadrul PROGRAMULUI ERASMUS+
COD PROIECT 2020-1-RO01-KA120-SCH-095567
Submission ID 1684689
Cod OID E10072465

REZULTATE SELECȚIE  DOSARE ACREDITARE CONSORȚIU EDUCAȚIE ȘCOLARĂ în cadrul  Programului  ERASMUS +    POZITIA 235