3 martie 

Ziua mondială a scriitorilor – o sărbătoare deosebit de frumoasă în cultura internațională, pentru că literatura nu are granițe, iar rolul ei în dezvoltarea societății umane este unul primordial.

LA MULȚI ANI SCRIITORILOR DIN ÎNTREAGA LUME!

Sărbătorită din anul 1986, Ziua Mondială a Scriitorilor a fost propusă de Congresul Internațional al PEN Club. Organizația PEN Club Internațional (poeți, eseiști, nuveliști) a fost fondată la Londra în 1921 și este o asociație ce include scriitori ai tuturor genurilor literare, de la traducători și jurnaliști până la istorici, și are ca scop promovarea sprijinului între scriitorii din întreaga lume. Ideea fondării acestei asociații a venit de la scriitorul englez C. A. Dawson Scott, iar primul președinte a fost John Galsworthy.

Mai mult, această organizație a fost considerată drept primul ONG din lume, iar printre membrii ei s-au numărat Joseph Conrad, Elizabeth Craig, George Bernard Shaw şi H.G. Wells.
În prezent, PEN are filiale în peste 130 de țări și este cea mai mare organizație literară din lume, una din principalele sale preocupări fiind lupta pentru libertatea cuvântului.

Cât despre PEN Clubul Român, acesta a fost fondat în 1923, iar printre membri și inițiatori s-au aflat Liviu Rebreanu, Ion Barbu, Camil Petrescu, Lucian Blaga, Ion Pillat, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Ion Minulescu, Octavian Goga, Vasile Voiculescu. PEN Clubul Român a participat la congresele interbelice ale PEN de la Berlin, Viena, Dubrovnik și altele, însă, după 1945, după instalarea influenței sovietice în România, acest club ca și multe altele instituții și organizații independente, a dispărut, fiind interzis.

Dealtfel Radu Cioculescu, secretarul PEN Clubului a fost arestat şi a şi murit în închisoare. Era momentul începutului unui război teribil între comunişti şi intelectuali, război căruia i-au supravieţuit puţini dintre cei cu conştiinţă.
După anul 1964, PEN Clubul Român a existat din nou, în chip formal, fără a avea şi posibilitatea să funcţioneze.În anii ’70, preşedintele PEN Clubului Român a fost poetul Geo Dumitrescu. Organizaţia funcţiona ca un fel de secție de relații internaționale a Uniunii Scriitorilor Români de-atunci, cu servituțile de rigoare legate de tutela comunistă.

Un poet important al regimului, Eugen Jebeleanu, a fost la un moment dat președinte al PEN Clubului Român, din care făceau parte și alți scriitori agreați de regim precum Horia Lovinescu, Radu Boureanu, George Ivașcu, Corneliu Leu sau Alexandru Balaci.

În perioada 12-18 ianuarie 1986 s-a luat decizia de a sărbători, la 3 martie, Ziua Internaţională a Scriitorului, în cadrul celui de-al 48-lea Congres internaţional PEN Club.
În mai 1990, Ana Blandiana a fost invitată, la Viena, la Congresul mondial anual al PEN International, unde s-au reînfiinţat PEN Cluburile naţionale pentru ţările foste comuniste.La 11 septembrie 1990, Centrul PEN Român renăştea, într-o şedinţă la care au participat cei mai reprezentativi scriitori români, iar poeta Ana Blandiana avea să devină preşedinta PEN Clubului Român, afiliat Organizaţiei Internaţionale a Scriitorilor, exercitându-şi mandatul până în anul 2004.

http://www.penromania.ro/category/membri-members/click!!!