ACTIVITĂȚI PENTRU DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR SOCIO-EMOȚIONALE LA PREȘCOLARI
SUPORT PRACTIC PENTRU PĂRINȚI
Autor Prof. consilier șc. MIRELA GALAN
ACTIVITĂȚI PENTRU DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR SOCIO-EMOȚIONALE LA PREȘCOLARI
SUPORT PRACTIC PENTRU PĂRINȚI
Autor Prof. consilier șc. MIRELA GALAN
ZIUA CĂRȚILOR - click pe titlu !
23 aprilie reprezintă o dată simbolică pentru literatura mondială. La această dată în 1616, au murit trei mari scriitori ai lumii: unul englez, William Shakespeare, unul spaniol, Miguel de Cervantes, şi unul peruan de origine spaniolă, Inca Garcilaso de la Vega. De asemenea, 23 aprilie este ziua de naştere sau a morţii unor autori importanţi, precum Maurice Druon, Haldor K. Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla şi Manuel Mejía Vallejo.
Chiar dacă în 2020 stăm acasă, încercăm să marcăm această zi şi vă propunem câteva activităţi pe care să le faceţi împreună cu copiii dumneavoastră astăzi sau oricând aveţi timp şi disponibilitate. Tot ce aveţi nevoie: multă voie bună! Puteţi implica cât mai mulţi membri ai familiei şi astfel distracţia e garantată. Dați click pe titlu......și SPOR LA LECTURĂ!!!