CJRAE Vaslui este o nouǎ unitate de învǎţǎmânt care are rolul de a oferi, coordona şi monitoriza serviciile educaţionale specifice acordate copiilor, elevilor, cadrelor didactice,pǎrinţilor şi altor membri ai comunitǎţii în scopul asigurǎrii accesului la o educaţie de calitate şi asistenţa necesarǎ în acest sens.
CJRAE Vaslui are rolul de a monitoriza evoluţia beneficiarilor serviciilor educaţionale, de a asigura documentarea şi informarea necesarǎ pentru toţi membrii comunitǎţii şi de a colabora cu partenerii sociali din comunitate, precum şi cu organizaţii şi asociaţii la nivel naţional şi internaţional.
Serviciile educaţionale existente până la începutul anului şcolar 2005-2006, aşa cum funcţionau la momentul respectiv nu mai puteau face faţă fenomenelor care în ultimii ani au afectat negativ dezvoltarea psiho - socială a copiilor şi tinerilor. Aceste fenomene erau urmarea evoluţiei sociale şi economice înregistrată de ţara noastră în ultimii ani.