Ultimele noutati

Proiectul ConsEDU Proiectul ConsEDU Tuesday, 14 July 2026 Un demers național pentru modernizarea serviciilor de consiliere și orientare...
Revista Coordonate Educationale, nr. 10 Revista Coordonate Educationale, nr. 10 Thursday, 25 June 2026 Revista Coordonate Educationale, nr. 10     https://drive.google....
BROȘURĂ ADMITERE FINALĂ 2026 BROȘURĂ ADMITERE FINALĂ 2026 Monday, 30 March 2026 Broșură admitere finala 2026
EVALUARE PSIHOSOMATICA 2026 EVALUARE PSIHOSOMATICA 2026 Friday, 13 March 2026 PRECIZĂRI PRIVIND EVALUAREA DEZVOLTĂRII COPIILOR ÎN VEDEREA ÎNSCRIERII ...
Procedură de selecție Erasmus KA1 2025 Procedură de selecție Erasmus KA1 2025 Friday, 06 March 2026 Procedura de selectie a membrilor grupului tinta participanti la mobilitati Proiect...

C.J.R.A.E. Vaslui reprezintă o instituţie de învăţământ special integrat specializată în oferirea, coordonarea şi monitorizarea de servicii educaţionale specifice acordate copiilor/elevilor, cadrelor didactice, părinţilor şi membrilor comunităţii, pentru a asigura tuturor accesul la o educaţie de calitate, precum şi asistenţa necesară în acest sens.

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vaslui (C.J.R.A.E. Vaslui) este o unitate conexă a învăţământului preuniversitar, cu personalitate juridică, subordonatǎ Ministerului Educaţiei Naţionale şi coordonatǎ metodologic de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui.

 

 

C.J.R.A.E.Vaslui, coordonează, monitorizează şi evaluează la nivel judeţean activitatea Compartimentului de Servicii Educaționale Specializate (C.S.E.S.), colaborează cu Centrele Şcolare pentru Educaţie Incluzivă (C.S.E.I.) de la nivel judeţean în vederea asigurării serviciilor educaţionale specializate, coordonează, monitorizează şi evaluează servicii specializate de mediere şcolară.

 

Neparticiparea la educaţie şi abandonul şcolar se numără printre problemele cele mai strâns legate de funcţionalitatea şcolii, familiei, a altor instituţii fundamentale ale societăţii. Studiile efectuate în acest domeniu demonstrează că investiţiile orientate către sporirea ratei participării la educaţie şi diminuarea abandonului şcolar sunt necesare, nu numai sub raport socio-psihopedagogic, ci şi economico-financiar. Aceasta deoarece lipsa educaţiei de bază, generată de neparticipare la educaţie şi părăsirea şcolii se asociază cu delincvenţa juvenilă, cu recurgerea la droguri, cu şomajul produs de lipsa calificării, iar,mai târziu, cu viaţa familială dezorganizată.

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vaslui oferă servicii educaţionale de calitate pentru elevii, părinţii şi cadrele didactice din judeţul Vaslui având următoarele atribuţii:

  1. A.Coordonează, monitorizează și evaluează metodologic și științific activitatea cabinetelor de consiliere psihopedagogică, cabinetelor logopedice, a cabinetelor/serviciilor de sprijin, precum și a serviciilor de mediere școlară;
  2. B.Evaluează periodic necesarul de resursă umană specializată, coordonează și monitorizează metodologic activitatea: profesorilor-consilieri școlari, profesorilor-logopezi, profesorilor itineranți și de sprijin, profesorilor-psihologi, profesorilor-psihopedagogi și a altor specialiști, mediatorilor școlari, asistenților sociali, cadrelor didactice implicate în programe de educație parentală, desfășurate în cadrul cabinetelor de consiliere psihopedagogică, a cabinetelor logopedice, a cabinetelor de sprijin/camerelor- resursă și a altor spații dedicate, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar și în cadrul CJRAE/CMBRAE;
  3. C.Coordonează, asigură și monitorizează activitățile de evaluare, depistare, intervenție timpurie, asistență psihopedagogică, realizate de echipele multidisciplinare, pentru copiii/elevii identificați cu abilități cognitive și/sau socioemoționale de adaptare scăzute în raport cu vârsta și nivelul lor de școlarizare;
  4. D.Coordonează activitatea de evaluare a nivelului de dezvoltare a copiilor care nu au urmat învățământul preșcolar și împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie inclusiv, în vederea înscrierii în învățământul primar;
  5. E.Coordonează metodologic, la nivel județean/al municipiului București, procesul de consiliere și orientare în carieră a elevilor;
  6. F. Coordonează și monitorizează activitatea comisiei responsabile cu orientarea școlară și profesională a copiilor și tinerilor cu CES, la nivel județean;
  7. G.Promovează metodologii, instrumente și resurse educaționale care susțin educația incluzivă și facilitează adaptarea procesului de predare-învățare-evaluare pentru diferite categorii de copii aflați în risc de excluziune școlară;
  8. H.Constituie echipe multidisciplinare pentru evaluarea, depistarea, intervenția timpurie, asistența psihopedagogică și monitorizarea corespunzătoare a tuturor copiilor identificați cu abilități adaptative cognitive și/sau socio-emoționale scăzute în raport cu vârsta și nivelul lor de școlarizare, împreună cu ISJ/ISMB sau alte structuri abilitate, potrivit ordinului de ministru care aprobă constituirea și modul de funcționare a echipelor multidisciplinare;
  9. I.Colaborează cu personalul unităților de învățământ preuniversitar și inspectorii școlari în vederea asigurării participării tuturor copiilor la învățământul preuniversitar obligatoriu și a incluziunii antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor aflați în risc de excluziune educațională;
  10. J.Colaborează cu unitățile de învățământ de masă și unitățile de învățământ special în desfășurarea unui proces permanent de îmbunătățire a managementului, a politicilor educaționale, a practicilor și culturii organizaționale, astfel încât resursele existente să fie utilizate în scopul susținerii participării la procesul de învățământ a elevilor aflați în risc de excluziune educațională;
  11. K.Evaluează, oferă asistență psihoeducațională și, după caz, realizează orientarea școlară a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar de tipul "Școala din spital";
  12. L.Asigură sprijin în procesul de formare inițială a cadrelor didactice, prin organizarea și desfășurarea practicii pedagogice în unități de învățământ preuniversitar de aplicație din județ/municipiu, în baza acordurilor/parteneriatelor cu instituțiile de învățământ superior;
  13. M.Desfășoară activități de formare civică pentru minorii care execută măsura educativă a stagiului de formare civică dispusă printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, potrivit programei-cadru de formare civică, în conformitate cu dispozițiile în vigoare;
  14. N.Realizează baze de date care centralizează rezultatele serviciilor furnizate beneficiarilor și semnează/aprobă documentele elaborate de profesioniștii din subordine, planuri de activitate, rapoarte de activitate;
  15. O.Realizează, pornind de la analize de nevoi periodice, studii și cercetări în domeniul de activitate, pe baza unui acord cu partenerii educaționali, când este cazul;
  16. P.Facilitează colaborarea unităților și instituțiilor din învățământul preuniversitar cu comunitatea, prin parteneriate, proiecte și programe;
  17. Q.Încurajează implicarea părinților/tutorilor legali în educația copiilor și în viața școlii, facilitând colaborarea dintre familie, comunitate și școală;
  18. R. Susține ME/CNEI în elaborarea strategiilor și a normelor metodologice privind asigurarea educației incluzive pentru toții copiii, alături de alți factori interesați;
  19. S.Susține inserția socioprofesională a tuturor elevilor, alături de alți factori interesați;
  20. T.Colaborează cu comisiile județene pentru organizarea examenelor naționale pentru aprobarea materialelor compensatorii.

CJRAE/CMBRAE are responsabilități în dezvoltarea, coordonarea, monitorizarea și evaluarea următoarelor servicii:

 

  • Servicii de asistență psihopedagogică pentru elevii în risc de excluziune școlară;
  • Servicii de consiliere vocațională, orientare școlară și profesională;
  • Servicii de terapie logopedică;
  • Servicii de evaluare, orientare/reorientare dinspre învățământul special spre învățământul de masă și invers;
  • Servicii de mediere școlară;
  • Servicii de sprijin psihopedagogic pentru elevii cu CES integrați în învățământul de masă;
  • Servicii de sprijin, consiliere și formare a cadrelor didactice, în parteneriat cu CNFDCD și CCD;
  • Servicii de educație parentală;
  • Servicii de intervenție în situații de violență școlară, de mediere a conflictelor școlare și de consiliere a preșcolarilor/ elevilor implicați în situații de violență școlară;
  • Servicii de informare, consiliere și sprijin pentru personalul unităților de învățământ și pentru copii/elevi în scopul prevenirii traficului și consumului de droguri, a delincvenței și predelincvenței juvenile și a altor comportamente de risc, precum și a oricărei forme de violență în spațiul școlar, inclusiv bullying, cyberbullying, hărțuire;
  • Servicii de facilitare a integrării sociale și culturale a antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor în colectivul clasei/grupei și al unității de învățământ.

CJRAE sprijină incluziunea copiilor din grupurile dezavantajate, oferă asistenţă prin intermediul profesorilor de sprijin, profesorilor itineranţi şi a echipei multidisciplinare, cooperează cu alţi specialişti pentru a asigura sprijin pentru toate nevoile copiilor: educaţionale, terapeutice, medicale, sociale etc., organizează cursuri de formare pentru profesori, părinţi, personal didactic şi nedidactic, sau pentru alte persoane care au nevoie de informaţii şi cunoştinţe în domeniu, elaborează materiale educaţionale şi asigură consultanţă de specialitate privind aplicarea acestora, astfel încât să fie sprijinite nevoile individuale de predare – învăţare.

Oferă consultanţă pentru domenii specifice din curriculum (educaţia specială a elevilor cu dizabilităţi, dificultăţi de învăţare; intervenţie şi recuperare), oferă consultanţă pentru iniţierea unor proiecte educaţionale în şcoală şi comunitate şi promovează cooperarea internaţională ca modalitate de informare şi formare cu privire la noile abordări, concepte, metodologii etc.

Toate aceste servicii stau la dispoziţia dumneavoastră !

ANEXA 2

la ORDIN nr. 5.555 / octombrie 2011
pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea centrelor judeţene /al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională
EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 27 octombrie 2011

                                           REGULAMENT-CADRU
                                    privind organizarea şi funcţionarea
                        centrelor şi cabinetelor logopedice interşcolare

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    (1) Centrele şi cabinetele logopedice interşcolare, denumite în continuare CLI, sunt structuri de învăţământ special integrat ale învăţământului preuniversitar, finanţate, coordonate, monitorizate şi evaluate de centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională (CJRAE)/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi de Asistenţă Educaţională (CMBRAE).
    (2) CLI sunt structuri de învăţământ special integrat pentru copiii/elevii cu cerinţe educative speciale, care prezintă tulburări de limbaj şi de comunicare, precum şi dificultăţi de învăţare specifice.
    ART. 2
    Activitatea desfăşurată în CLI constă în terapia tulburărilor de limbaj şi de comunicare, precum şi în elaborarea şi realizarea unor programe/proiecte specifice, corespunzătoare principalelor disfuncţionalităţi ale limbajului şi comunicării.
    ART. 3
    Activitatea desfãşurată în CLI constă în terapia tulburărilor de limbaj şi de comunicare. În competenţa profesorilor logopezi din cadrul CLI intră următoarele tulburări de limbaj şi de comunicare:
    a) tulburările de pronunţie şi articulare;
    b) tulburările de ritm şi fluenţă a vorbirii;
    c) tulburările limbajului scris-citit;
    d) tulburările de dezvoltare a limbajului;
    e) tulburările de voce;
    f) alte tulburări de limbaj care influenţează negativ adaptarea şcolară şi socială a copiilor.


    ART. 4
    Activitatea desfăşurată în CLI are următoarele obiective:
    a) depistarea, evaluarea şi identificarea tulburărilor de limbaj şi de comunicare la copiii preşcolari înscrişi sau nu în grădiniţe şi la şcolarii mici;
    b) asigurarea caracterului preventiv al activităţii de terapie logopedică, prin acordarea unei atenţii prioritare copiilor preşcolari cu tulburări de limbaj înscrişi în grădiniţe, în scopul prevenirii instalării dificultăţilor de învăţare a scrisului şi cititului la vârsta şcolară;
    c) orientarea terapiei logopedice spre corectare, recuperare, compensare, adaptare şi integrare şcolară şi socială;
    d) corectarea tulburărilor de limbaj şi de comunicare în vederea diminuării riscului de eşec şcolar;
    e) sprijinirea cadrelor didactice în abordarea personalizată a copiilor/elevilor cu tulburări de limbaj şi comunicare.
    ART. 5
    Activitatea de îndrumare logopedică a cadrelor didactice din învăţământul preşcolar şi primar cu privire la activitatea de intervenţie logopedică se realizează de către profesorii logopezi din CLI prin:
    a) participarea/organizarea la/unor acţiuni de informare şi consiliere logopedică în unităţile şcolare şi preşcolare arondate fiecărui profesor logoped;
    b) acţiuni metodice de îndrumare/consiliere logopedică a cadrelor didactice din şcoli şi grădiniţe, în vederea sprijinirii procesului de corectare a tulburărilor uşoare de limbaj;
    c) dezbateri tematice privind importanţa consolidării limbajului în procesul dezvoltării generale a copilului, condiţie esenţială a unei integrări şcolare şi sociale optime.
    ART. 6
    Încadrarea cu personal didactic calificat a CLI se face conform legislaţiei în vigoare.
    ART. 7
    (1) Intervenţiile logopedice se desfăşoară în centre logopedice, cabinete logopedice, organizate de regulă în şcolile sau în grădiniţele de masă.
    (2) Spaţiile destinate activităţilor de logopedie din cadrul unităţilor de învăţământ vor fi folosite pentru acest tip de activităţi. În mod excepţional, în situaţia în care nu există suficiente spaţii, consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ stabileşte utilizarea cabinetelor de logopedie şi pentru alte activităţi şcolare.
    (3) Identificarea spaţiilor unde se desfăşoară activităţile logopedice se stabileşte de către unităţile de învăţământ, în colaborare cu profesorul logoped, asigurându-se pe parcursul zilei accesul părinţilor şi al copiilor în cabinet.
    (4) Într-un CLI pot funcţiona unul sau mai multe cabinete logopedice, în funcţie de numărul copiilor şi al elevilor din unităţile de învăţământ din zona arondată/sector care au nevoie de terapie logopedică, precum şi de numărul profesorilor logopezi normaţi şi încadraţi.
    (5) Activitatea logopedică se desfăşoară în cabinetele logopedice dotate conform normelor metodologice cu cel mult 2 profesori logopezi, care îşi planifică activităţile în ture diferite.
    (6) Unităţile de învăţământ au următoarele obligaţii faţă de profesorii logopezi din CLI:
    a) asigură spaţiul necesar desfăşurării în cele mai bune condiţii a activităţii de terapie logopedică;
    b) asigură servicii de igienizare a cabinetelor de terapie logopedică;
    c) asigură toate drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare.
    ART. 8
    (1) Finanţarea CLI se asigură de la bugetul consiliului judeţean/sectorului municipiului Bucureşti, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în baza prevederilor art. 99 alin. (5) şi art. 110 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
    (1) Finanţarea CLI se asigură de la bugetul consiliului judeţean/sectorului municipiului Bucureşti, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în baza prevederilor art. 99 alin. (5) şi art. 110 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
    (2) Conform prevederilor legale, CLI pot beneficia de sponsorizări din partea unor persoane fizice şi juridice, a unor organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale naţionale şi internaţionale.



    CAP. II
    Normarea, încadrarea şi organizarea activităţii profesorilor logopezi

    ART. 9
    (1) Numărul posturilor de profesori logopezi se stabileşte de către CJRAE/CMBRAE conform prevederilor legale, cu avizul consiliului judeţean/inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, în funcţie de:
    a) numărul copiilor din grădiniţe;
    b) numărul elevilor din clasele I-IV;
    c) în unităţile cu predare în limba minorităţilor naţionale, profesorii logopezi vor satisface condiţiile de limbă.
    (2) Un profesor logoped acoperă o zonă de intervenţie/ circumscripţie logopedică de cel puţin 500 de copii/elevi din grădiniţe şi din clasele I-IV.
    (3) Repartizarea zonelor de intervenţie din teritoriul alocat CLI se realizează de către comisia metodică a CLI, în funcţie de numărul copiilor/elevilor şi de numărul de profesori logopezi încadraţi. Se va ţine cont şi de apropierea unităţilor de învăţământ arondate de CLI.
    (4) Depistarea copiilor/elevilor cu tulburări de limbaj din zona de intervenţie logopedică arondată, planificarea activităţii şi programarea copiilor la cabinet se vor realiza în decurs de o lună de la începutul fiecărui an şcolar.
    (5) Activităţile de reevaluare/reexaminare se realizează la începutul semestrului al

II-lea, timp de două săptămâni.
    ART. 10
    (1) Pe parcursul unui an şcolar un profesor logoped lucrează cu un efectiv de 15-40 copii/elevi cu tulburări de limbaj.
    (2) Norma didactică aferentă postului de profesor logoped din CLI cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel:
    a) 16 ore/săptămână desfăşurate în cadrul CLI, care constau în: depistarea, evaluarea şi identificarea tulburărilor de limbaj şi de comunicare; corectarea tulburărilor de limbaj şi de comunicare prin programe de intervenţie specifice; consilierea părinţilor şi a cadrelor didactice în problematica specifică;
    b) 24 de ore/săptămână care constau în: activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi complementară, stabilirea măsurilor şi întocmirea programelor de prevenire şi intervenţie logopedică, activităţi metodico-ştiinţifice, colaborarea cu comunităţile locale.
    (3) Activitatea logopedică se poate desfăşura zilnic între orele 8,00-19,00, în cabinetele logopedice din sediu, în CLI, în funcţie de orarul unităţilor de învăţământ preuniversitar din care provin copiii.
    (4) Durata unei activităţi de terapie logopedică este de regulă de 45 de minute, realizându-se în afara orelor de curs.
    (5) Forma de organizare este activitatea cu grupe mici de 2-4 copii sau individual, în funcţie de următoarele criterii:
    a) tipul tulburării de limbaj;
    b) gravitatea tulburării de limbaj;
    c) vârsta copilului/elevului;
    d) colaborarea cu familia, vizând receptivitatea, implicarea activă în procesul terapeutic, posibilitatea de răspuns la programarea propusă etc.
    ART. 11
    (1) Activitatea profesorilor logopezi din CLI se desfăşoară în conformitate cu atribuţiile şi responsabilităţile prevăzute în fişa postului, precum şi cu normele deontologice ale profesiei.
    (2) Activitatea este eşalonată în etape şi vizează următoarele obiective specifice:
    a) identificarea, depistarea şi înregistrarea copiilor sesizaţi din zona de intervenţie logopedică, examinarea de către fiecare profesor logoped, la începutul fiecărui an şcolar, a tuturor copiilor preşcolari din grupele mari din grădiniţe, a elevilor din clasa pregătitoare şi a celor din clasa I din toate unităţile care aparţin circumscripţiei logopedice;
    b) înregistrarea copiilor cu tulburări de limbaj în fişele de depistare avizate de către directorul unităţii în care s-a făcut depistarea;
    c) convocarea copiilor cu tulburări de limbaj la CLI, pe bază de invitaţii scrise adresate părinţilor;
    d) examinarea logopedică complexă şi psihopedagogică a copiilor consiliaţi/sprijiniţi, în colaborare cu familia, cu cadrele didactice şi cu consilierul şcolar, acolo unde este cazul, în scopul identificării tuturor factorilor care au influenţat evoluţia limbajului şi a comunicării copilului;
    e) formularea diagnosticului şi prognosticului pentru fiecare copil/elev evaluat;
    f) proiectarea activităţii de terapie a tulburărilor de limbaj şi de comunicare identificate;
    g) intervenţia terapeutic-recuperatorie în concordanţă cu diagnosticul logopedic al copiilor/elevilor examinaţi;
    h) evaluarea periodică a progreselor realizate de elevi şi reproiectarea activităţii de intervenţie.
    ART. 12
    Evidenţa copiilor/elevilor cu tulburări de limbaj se realizează prin următoarele documente:
    a) fişe de depistare;
    b) registre de evidenţă a copiilor cu tulburări de limbaj care sunt consiliaţi/sprijiniţi în CLI, realizate pe an şcolar;
    c) registre de evidenţă a prezenţei copiilor la şedinţele de corectare programate;
    d) fişa logopedică - instrument de consemnare a datelor anamnezice, a demersului terapeutic şi a dinamicii corectării;
    e) programe de terapie logopedică pe tip de tulburare.
    ART. 13
    (1) Coordonarea metodologică a profesorilor logopezi din CLI este asigurată de către un profesor logoped coordonator, care conduce şi comisia metodică a CLI respectiv.
    (2) Profesorul logoped coordonator este numit prin decizie a directorului CJRAE/CMBRAE, la propunerea comisiei metodice a profesorilor logopezi, ca urmare a respectării procedurii interne.
    (3) Procedura internă este elaborată de către consiliul de administraţie al CJRAE/CMBRAE.
    ART. 14
    Relaţiile profesorului logoped cu directorii unităţilor şcolare sunt relaţii de colaborare, comunicare şi sunt circumscrise de normele etico-profesionale.
    ART. 15
    Normele de încadrare, salarizare şi premiere a profesorilor logopezi din CLI se stabilesc conform legislaţiei în vigoare.
    ART. 16
    (1) În CLI pot fi încadraţi profesori logopezi cu specializările psihopedagogie specială, psihologie sau pedagogie, în baza prevederilor art. 247 lit. h) din Legea nr. 1/2011.
    (2) Formarea iniţială, încadrarea şi formarea continuă a cadrelor didactice din CLI se reglementează prin legislaţia şcolară în vigoare.
    ART. 17
    Consiliile locale /ale sectoarelor municipiului Bucureşti asigură unităţilor de învăţământ în care funcţionează CLI baza materială necesară desfăşurării eficiente a activităţii: mobilier, echipamente, aparatură specifică.
    ART. 18
    Baza materială recomandată a cabinetelor logopedice cuprinde următoarele:
    a) material didactic: audiovideo, oglindă logopedică, copiator, calculator, truse logopedice, atlase logopedice, jocuri pentru dezvoltarea limbajului, casete, dischete etc.;
    b) materiale psihopedagogice speciale: teste pentru examinarea limbajului, probe pentru cunoaşterea vârstei psihologice;
    c) teste de evaluare a proceselor psihice;
    d) probe de evaluare a nivelului de cunoştinţe.
    CAP. III
    Evaluarea personalului
    ART. 19
    Evaluarea anuală a coordonatorului CLI se face de către consiliul de administraţie al CJRAE/CMBRAE, în baza unei fişe de post şi a unei fişe de evaluare specifice propuse de către directorul CJRAE/CMBRAE şi avizate de către consiliul de administraţie.
    ART. 20
    Domeniile de competenţă ale personalului didactic din CLI vor fi stipulate în fişele postului, însoţite de fişele de evaluare. Fişele de post şi, respectiv, fişele de evaluare se elaborează şi se avizează anual de către directorul CJRAE/CMBRAE, cu aprobarea consiliului de administraţie, la propunerea coordonatorului CLI, în funcţie de aceste documente realizându-se evaluarea anuală a profesorilor logopezi.

    CAP. IV
    Dispoziţii finale
    ART. 21
    Reţeaua care cuprinde CLI este propusă de CJRAE/CMBRAE şi este avizată pentru conformitate de către inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti.
    ART. 22
    CLI sunt numerotate la nivelul judeţelor/municipiului Bucureşti.
    ART. 23
    În vederea integrării şi reabilitării copiilor/elevilor cu cerinţe educative speciale în/prin comunitate, inspectoratele şcolare vor aviza un număr suficient de posturi de profesor logoped, corelat cu populaţia şcolară.
    ART. 24
    Personalul didactic din CLI beneficiază de toate drepturile prevăzute în Legea nr. 1/2011

 ANEXA 1
   --------
la ORDIN nr. 5.555 / octombrie 2011
pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea centrelor judeţene /al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională
EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 27 octombrie 2011
-------------

                                                  REGULAMENT-CADRU
                                    privind organizarea şi funcţionarea centrelor
                                 judeţene /al municipiului Bucureşti şi a cabinetelor
                                                 de asistenţă psihopedagogică

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    (1) Centrele judeţene de asistenţă psihopedagogică (CJAP), respectiv Centrul Municipiului Bucureşti de Asistenţă Psihopedagogică (CMBAP) sunt structuri în cadrul centrului judeţean de resurse şi asistenţă educaţională (CJRAE)/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CMBRAE) ce oferă servicii de asistenţă psihopedagogică/psihologică, în baza prevederilor art. 99 alin. (6) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care funcţionează în fiecare judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti şi sunt finanţate, coordonate, monitorizate şi evaluate de către CJRAE/CMBRAE.
    (2) Cabinetele de asistenţă psihopedagogică funcţionează în unităţi de învăţământ preuniversitar şi asigură asistenţă psihopedagogică unui număr de 800 de elevi sau de 400 de preşcolari.
    (3) Cabinetele de asistenţă psihopedagogică funcţionează în unităţile de învăţământ la care sunt înmatriculaţi cel puţin 800 de elevi. Unităţile de învăţământ cu mai puţin de 800 de elevi beneficiază de serviciile de asistenţă psihopedagogică ale unui cabinet interşcolar de asistenţă psihopedagogică.
    (4) Cabinetul interşcolar de asistenţă psihopedagogică oferă servicii de asistenţă psihopedagogică unui număr de cel puţin două unităţi de învăţământ care împreună au un efectiv de 400 de preşcolari sau 800 de elevi.
    ART. 2
    (1) CJAP/CMBAP sunt instituţii subordonate financiar, metodologic şi organizatoric CJRAE/CMBRAE.
    (2) Activităţile cabinetelor de asistenţă psihopedagogică sunt coordonate metodologic de către CJAP/CMBAP.
    (3) De activitatea CJAP/CMBAP răspund coordonatorul CJAP/CMBAP şi directorul CJRAE/CMBRAE.
    (4) Finanţarea CJAP/CMBAP şi a cabinetelor de asistenţă psihopedagogică se asigură de la bugetul consiliului judeţean/sectorului municipiului Bucureşti, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în baza prevederilor art. 99 alin. (5) şi art. 110 alin. (3) din Legea nr. 1/2011.
    (5) CJAP/CMBAP prezintă, la cererea directorului CJRAE/CMBRAE, rapoarte periodice privind activitatea proprie. Art. 3. - (1) CJAP/CMBAP organizează acţiuni de cunoaştere şi consiliere psihopedagogică a preşcolarilor/elevilor, realizate individual şi colectiv, acţiuni cu părinţii şi cu cadrele didactice, prin consultaţii individuale şi colective, precum şi acţiuni de colaborare cu comunităţile locale, în scopul orientării şcolare şi profesionale, orientării carierei elevilor, activităţi de consiliere individuală şi de grup a elevilor cu manifestări deviante, prin informare, documentare, consiliere, acestea fiind monitorizate şi evaluate periodic de CJRAE/CMBRAE.
    (2) Cabinetele de asistenţă psihopedagogică din unităţile de învăţământ asigură în permanenţă informarea, cunoaşterea şi consilierea psihopedagogică a preşcolarilor/elevilor, prin consultaţii individuale şi colective, acţiuni de îndrumare a părinţilor şi a cadrelor didactice şi de colaborare cu comunitãţile locale, în scopul orientării şcolare, profesionale şi a carierei elevilor.
    ART. 4
    Consiliul judeţean/local asigură, prin intermediul CJRAE/CMBRAE, tuturor centrelor şi cabinetelor de asistenţă psihopedagogică spaţii şi dotări corespunzătoare în cabinete destinate exclusiv desfãşurării activităţilor de cunoaştere şi consiliere psihopedagogică a preşcolarilor/elevilor în cadrul unităţilor de învăţământ, cu sprijinul inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
    ART. 5
    CJAP/CMBAP colaborează în cadrul CJRAE/CMBRAE cu unităţi şi instituţii de învăţământ, cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, cu agenţiile judeţene de ocupare şi formare profesională, cu alte organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, cu inspectoratul judeţean de poliţie - compartimentul prevenire, precum şi cu alte persoane juridice care au atribuţii în domeniul educaţiei.
    ART. 6
    Orientarea şcolară şi profesională, precum şi alte activităţi desfăşurate în cadrul CJAP/CMBAP şi în cabinetele de asistenţă psihopedagogică se realizează prin intervenţie, asistenţă psihologicã, metode psihopedagogice şi de consiliere în carieră.

    CAP. II
    Organizarea CJAP/CMBAP şi a cabinetelor de asistenţă psihopedagogică

    ART. 7
    (1) Categoriile de personal care funcţionează în cadrul CJAP/CMBAP sunt:
    a) personal de conducere;
    b) personal didactic;
    c) personal didactic auxiliar.
    (2) Personalul de conducere - coordonatorul CJAP/CMBAP - poate fi profesor cu specializarea în pedagogie, psihopedagogie, psihologie, sociologie ori psihopedagogie specială sau, în mod excepţional, profesor absolvent al Facultăţii de Filosofie-Istorie, promoţiile 1978-1989, grupe opţionale de psihologie, pedagogie, sociologie, având cel puţin gradul didactic II şi o vechime de minimum 5 ani în activitatea de asistenţă psihopedagogică.
    (3) Ocuparea funcţiei de coordonator al CJAP/CMBAP se face prin concurs organizat de consiliul de administraţie al CJRAE/CMBRAE, conform metodologiilor elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru funcţiile de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ.
    (4) Coordonatorul CJAP/CMBAP este degrevat parţial de norma didactică, cu obligaţie de catedră de 4-6 ore, constând în activităţi de consiliere psihopedagogică, conform art. 9 din Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.865/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea obligaţiei didactice de predare a personalului de conducere din inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ, unităţile conexe, precum şi a personalului de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare şi a personalului didactic din casele corpului didactic.
    (5) Salarizarea coordonatorului CJAP/CMBAP se face conform legislaţiei în vigoare.
    ART. 8
    În cadrul CJAP/CMBAP/cabinetelor de asistenţă psihopedagogică, funcţia didactică este de consilier şcolar, prin care se înţelege: profesor psihopedagog/psihopedagogie specială, profesor psiholog, profesor sociolog, profesor pedagog cu specializări conform centralizatorului aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
    ART. 9
    În cadrul CJAP/CMBAP funcţiile didactice auxiliare sunt: asistent social, informatician şi secretar, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
    ART. 10
    Structura organizatorică, statul de funcţii şi numărul de personal didactic şi didactic auxiliar din structura CJAP/CMBAP sunt aprobate anual de către inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, la propunerea CJRAE/CMBRAE.
    ART. 11
    Posturile de profesori consilieri şcolari din cabinetele de asistenţă psihopedagogică sunt prevăzute în statul de funcţii al CJRAE/CMBRAE.
    ART. 12
    Încadrarea CJAP/CMBAP, precum şi a cabinetelor şcolare şi interşcolare de asistenţă psihopedagogică cu personal didactic şi didactic auxiliar se face pe baza concursului organizat de către CJRAE/CMBRAE şi avizat de către inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

    CAP. III
    Funcţionarea CJAP/CMBAP şi a cabinetelor de asistenţă psihopedagogică

    SECŢIUNEA 1
    Stabilirea normei didactice

    ART. 13
    (1) Norma didactică aferentă postului de profesor consilier şcolar din cadrul CJAP/CMBAP se stabileşte în baza prevederilor art. 262 din Legea nr. 1/2011.
    (2) Norma didactică aferentă postului de profesor consilier şcolar din cadrul CJAP/CMBAP cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel:
    a) 18 ore/săptămână care constau în: activităţi de asistenţă psihopedagogică, desfăşurate individual şi colectiv cu preşcolarii/elevii, consiliere, orientare, reorientare şcolară şi profesională, activităţi de consiliere a părinţilor şi a cadrelor didactice;
    b) 22 de ore/săptămână care constau în: activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi complementară, stabilirea măsurilor şi întocmirea programelor de intervenţie şi evaluare psihopedagogică, activităţi de documentare ştiinţifică, colaborarea cu comunităţile locale, participarea la şedinţe cu părinţii, la comisiile metodice şi consiliile pedagogice cu tematică specifică, centralizarea datelor pentru elaborarea materialelor informative pe problematica orientării şcolare şi profesionale la nivel judeţean, întocmirea şi realizarea de programe de informare şi consiliere privind cariera, elaborarea unor studii sociopsihopedagogice.
    ART. 14
    (1) Norma didactică aferentă postului de profesor consilier şcolar din cabinetele de asistenţă psihopedagogică se stabileşte în baza prevederilor art. 262 din Legea nr. 1/2011.
    (2) Norma didactică aferentă postului de profesor consilier şcolar din cabinetele de asistenţă psihopedagogică cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel:
    a) 18 ore/săptămână care constau în: activităţi de asistenţă psihopedagogică, desfăşurate individual şi colectiv cu preşcolarii/elevii, orientare, reorientare şcolară şi profesională, activităţi de consiliere a preşcolarilor, elevilor, părinţilor, cadrelor didactice, activităţi/ore în cadrul curriculumului la decizia şcolii, în funcţie de solicitările unităţii de învăţământ şi în acord cu planul-cadru;
    b) 22 de ore/săptămână care constau în: activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi complementară, stabilirea măsurilor şi întocmirea programelor de prevenire şi intervenţie psihoeducaţională, activităţi metodico-ştiinţifice, colaborarea cu comunităţile locale, participarea la şedinţe şi lectorate cu părinţii, la comisiile metodice şi consiliile profesorale cu tematică specifică.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Atribuţiile CJAP/CMBAP şi ale cabinetelor de asistenţă psihopedagogică

    ART. 15
    CJAP/CMBAP au următoarele atribuţii:
    a) oferă informare, consiliere, documentare şi îndrumare pentru preşcolari/elevi, părinţi şi cadre didactice în problematici specifice: cunoaştere şi autocunoaştere, adaptarea elevilor la mediul şcolar, adaptarea şcolii la nevoile elevilor, optimizarea relaţiilor şcoală-elevi-părinţi;
    b) asigură prin intermediul metodelor, procedeelor şi tehnicilor specifice prevenirea şi diminuarea factorilor care determină tulburări comportamentale, comportamente de risc sau disconfort psihic;
    c) realizează investigarea psihopedagogică a copiilor şi elevilor;
    d) propun şi organizează programe de orientare a carierei elevilor în unităţile de învăţământ;
    e) asigură servicii de consiliere şi cursuri pentru părinţi;
    f) coordonează şi sprijină cabinetele de asistenţă psihopedagogică şi cabinetele interşcolare din unităţile de învăţământ preuniversitar;
    g) colaborează cu personalul de la agenţiile locale de ocupare şi formare profesională;
    h) sprijină şi asigură asistenţa şi consilierea metodologică a cadrelor didactice;
    i) elaborează studii psihosociologice privind opţiunile elevilor claselor terminale vizând calificările profesionale prin învăţământul profesional şi liceal, precum şi tipurile de unităţi de învăţământ din cadrul reţelei şi alte tipuri de studii în funcţie de nevoile identificate;
    j) sunt implicate alături de inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti în examinarea propunerilor tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar din reţea şi a ofertei privind planul de şcolarizare;
    k) monitorizează proiectele/programele, parteneriatele educaţionale interne sau internaţionale derulate pe plan local cu autorităţile din învăţământ, autorităţile locale, asociaţii şi fundaţii cu preocupări în domeniu vizând problematica consilierii, orientării şcolare, profesionale şi a carierei elevilor;
    l) monitorizează, prin intermediul profesorilor consilieri şcolari proprii, situaţiile de abandon şcolar ridicat, risc privind consumul de droguri, tulburări comportamentale din unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţ/municipiul Bucureşti în care din motive obiective nu au putut fi normate posturi în cabinete şcolare, urmând să prezinte rapoarte semestriale;
    m) recomandă părinţilor consultarea altor instituţii pentru problemele care nu sunt de competenţa sa - centre logopedice, comisii de expertiză, cabinete medicale, cabinete psihologice etc.;
    n) coordonează şi sprijină cadrele didactice din cabinetele de asistenţă psihopedagogică în vederea perfecţionării curente şi prin grade didactice;
    o) colaborează cu cabinetele logopedice;
    p) colaborează cu mediatorii şcolari;
    q) asigură servicii de consiliere şi asistenţă psihopedagogică pentru copiii cu cerinţe educative speciale;
    r) organizează grupuri de intervizare;
    s) coordonează proiectele şi activităţile de consiliere individuală şi de grup ale elevilor cu manifestări deviante.
    ART. 16
    Cabinetele de asistenţă psihopedagogică şi cabinetele interşcolare de asistenţă psihopedagogică au următoarele atribuţii:
    a) asigură informarea şi consilierea preşcolarilor/elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice pe diferite problematici: cunoaştere şi autocunoaştere, adaptarea elevilor la mediul şcolar, adaptarea şcolii la nevoile elevilor, optimizarea relaţiilor şcoală-elevi-părinţi etc.;
    b) asigură, prin intermediul metodelor, procedeelor şi tehnicilor specifice, prevenirea şi diminuarea factorilor care determină tulburări comportamentale, comportamente de risc sau disconfort psihic;
    c) realizează investigarea psihopedagogică a copiilor şi elevilor;
    d) propun şi organizează programe de orientare şcolară, profesională şi a carierei elevilor în unităţile de învăţământ unde îşi desfăşoară activitatea;
    e) propun în cadrul curriculumului la decizia şcolii cursuri opţionale vizând dezvoltarea personală a elevilor;
    f) asigură servicii de consiliere şi cursuri pentru părinţi;
    g) sprijină şi asigură asistenţă şi consilierea metodologică a cadrelor didactice;
    h) elaborează studii psihosociologice privind opţiunile elevilor claselor terminale vizând calificările profesionale din învăţământul profesional şi liceal;
    i) recomandă părinţilor consultarea altor instituţii pentru problemele care nu sunt de competenţa lor - centre logopedice, comisii de expertiză, cabinete medicale, cabinete psihologice etc.;
    j) colaborează cu cabinetele logopedice;
    k) colaborează cu cadrele didactice itinerante şi de sprijin;
    l) colaborează cu mediatorii şcolari;
    m) asigură servicii de consiliere şi asistenţă psihopedagogică pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale;
    n) colaborează cu diverse instituţii şi organizaţii neguvernamentale care oferă servicii şi desfăşoară activităţi în sfera educaţională.
    ART. 17
    (1) Profesorul consilier şcolar din cabinetele şcolare de asistenţă psihopedagogică are următoarele obligaţii în unitatea de învăţământ preuniversitar unde îşi desfăşoară activitatea:
    a) stabilirea, aprobarea şi afişarea programului de lucru la cabinetul de asistenţă psihopedagogică;
    b) prezentarea în consiliul profesoral al unităţii de învăţământ a unui raport de activitate semestrial care să cuprindă informaţii privind: numărul de copii/elevi, părinţi, cadre didactice care au beneficiat de servicii de consiliere şi asistenţă psihopedagogică, măsurile ameliorative propuse pentru situaţiile de criză, situaţiile speciale şi măsurile întreprinse pentru rezolvarea şi ameliorarea acestora, alte informaţii solicitate de unitatea de învăţământ;
    c) colaborarea cu personalul didactic al unităţii de învăţământ în care funcţionează;
    d) participarea la consiliile profesorale, şedinţele cu părinţii şi, după caz, la alte acţiuni organizate de unitatea de învăţământ;
    e) organizarea de lectorate pentru părinţi cu tematică specifică;
    f) participarea, la solicitarea unităţii de învăţământ, la diverse proiecte şi programe educaţionale.
    (2) Unitatea de învăţământ are următoarele obligaţii faţă de profesorul consilier şcolar din cabinetele şcolare de asistenţă psihopedagogică:
    a) asigură spaţiul pentru funcţionarea cabinetului, necesar desfăşurării în cele mai bune condiţii a activităţilor de consiliere şi asistenţă psihopedagogică;
    b) asigură serviciile de igienizare şi dotare a cabinetului de consiliere şi asistenţă psihopedagogică;
    c) asigură toate drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare.
    ART. 18
    Consilierii şcolari care îşi desfăşoară activitatea în cabinetele de asistenţă psihopedagogică şi în cabinetele interşcolare de asistenţă psihopedagogică vor utiliza următoarele documente: planul de activităţi, registrul de evidenţă a activităţilor, fişa de consiliere/psihopedagogică, fişe de orientare a carierei şi alte documente specifice activităţii de consiliere.
    ART. 19
    (1) Atribuţiile personalului de conducere, ale personalului didactic, ale personalului didactic auxiliar şi ale personalului nedidactic din centrele şi cabinetele de asistenţă psihopedagogică sunt prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare şi în regulamentul de ordine interioară ale CJAP/CMBAP, precum şi în fişa postului şi sunt monitorizate anual de către CJRAE/CMBRAE.
    (2) Fişele de post se aprobă anual de către directorul CJRAE/CMBRAE, respectiv de către coordonatorul CJAP/CMBAP, cu avizul consiliului de administraţie, pentru personalul din cabinetele de asistenţă psihopedagogică.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Evaluarea personalului

    ART. 20
    Evaluarea anuală a coordonatorului CJAP/CMBAP se face de către consiliul de administraţie al CJRAE/CMBRAE, în baza unei fişe de post şi a unei fişe de evaluare specifice, propuse de către directorul CJRAE/CMBRAE şi avizate de către consiliul de administraţie.
    ART. 21
    Domeniile de competenţă ale personalului didactic din cadrul CJAP/CMBAP şi din cabinetele de asistenţă psihopedagogică vor fi stipulate în fişele postului, însoţite de fişe de evaluare. Fişele de post şi, respectiv, fişele de evaluare se elaborează şi se avizează anual de către directorul CJRAE/CMBRAE, cu aprobarea consiliului de administraţie, la propunerea coordonatorului CJAP/CMBAP. În funcţie de aceste documente se realizează evaluarea anuală a profesorilor consilieri şcolari.
    ART. 22
    Domeniile de competenţă ale personalului didactic auxiliar vor fi stipulate în fişele postului, însoţite de fişele de evaluare. Fişele de post şi, respectiv, fişele de evaluare se elaborează şi se avizează anual de către directorul CJRAE/CMBRAE, cu aprobarea consiliului de administraţie, la propunerea coordonatorului CJAP/CMBAP, în funcţie de aceste documente realizându-se evaluarea anuală a personalului didactic auxiliar.

    CAP. IV
    Dispoziţii finale

    ART. 23
    Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale CJAP/CMBAP, precum şi a cabinetelor de asistenţă psihopedagogică se asigură în baza prevederilor art. 110 alin. (3) din Legea nr. 1/2011.
    ART. 24
    CJAP/CMBAP, precum şi cabinetele de asistenţă psihopedagogică pot beneficia în cadrul CJRAE/CMBRAE de sprijin material şi financiar din partea unor persoane fizice sau juridice, conform legislaţiei în vigoare.
    ART. 25
    Spaţiile destinate activităţilor de consiliere şi asistenţă psihopedagogică din unităţile de învăţământ vor fi folosite pentru acest tip de activităţi. În mod excepţional, în situaţia în care nu există suficiente spaţii, consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ stabileşte utilizarea cabinetelor de consiliere şi asistenţă psihopedagogică şi pentru alte activităţi şcolare.
    ART. 26
    Personalul didactic şi didactic auxiliar din cadrul CJAP/CMBAP, precum şi din cabinetele de asistenţă psihopedagogică beneficiază de toate drepturile prevăzute de Legea nr. 1/2011.